Jurnalul Alexandrei – povestea limonadei

01

 

Pentru noi doi totul a inceput cu o invitatie la o limonada . Din momentul respectiv, totul s-a legat de la sine, cum nu se putea mai bine. Era o zi de marti spre sfarsitul lunii Iulie cand ne-am vazut pentru prima data, iar in luna decembrie eram deja decisi sa facem pasul cel mare.

Asa ca am inceput cautarile in ceea ce priveste biserica si restaurantul, cam din scurt ce-i drept, deoarece aveam prieteni care-si programasera nuntile cu cel putin un an inainte.  Insa, am avut norocul de partea noastra si totul a fost exact asa cum ne-am dorit.

Ne-am decis sa ne unim destinele in fata Domnului pe data de 7 Iulie 2012 la Biserica Sf. Elefterie Nou, una dintre marile biserici ale Bucurestiului. Slujba a fost foarte emotionanta, iar la cererea noastra ni s-a pus la dispozitie si corul bisericii.

In privinta restaurantului ne-am oprit asupra celor de la Presidential Ballroom Militari (Salonul Elegance). De mentionat  ca, in momentul semnarii contractului, salonul unde urma sa aveam petrecerea era inca in stadiu de proiect, urmand a fi gata cu 2 luni inaintea nuntii. Norocul a fost si aceasta data de partea noastra si nu am regretat nici o secunda alegerea facuta.  Cei de la Presidential s-au comportat ireprosabil, salon a iesit exact asa cum ni l-am imaginat; n-am intampinat nici un fel de probleme din partea organizatorilor, mancarea fiind de cea mai buna calitate, iar picolii mereu atenti cu invitatii nostri. Multumim cu aceasta ocazie D-lui Dan si D-nei Irina :) .

Aranjamentele pentru salon ne-au fost oferite de catre firma de evenimente cu care colabora salonul si nici acestia nu ne-au dezamagit, totul fiind aranjat cu mult bun gust pana in cel mai mic detaliu.

Tortul a fost oferit de catre Cofetaria Ina. Blatul ales de noi a fost o combinatie de ciocolata alba si neagra cu fructe de padure. A fost un tort foarte gustos, nu foarte dulce.

Doua prietene foarte pricepute, Sorina si Alina, s-au ocupat de aranjamentele florale si tot ceea ce a tinut de lumanari, buchetele pentru mireasa si nasa, cocarde. Chiar daca erau novice in ceea ce priveste aranjamentele, daruirea si indemanrea lor si-au spus cuvantul, iar rezultatul final a fost unul de invidiat, iar combinatiile de roz, verde si alb au fost superbe. Chiar in ziua nuntii noastre au venit pentru vizionari alti potentiali clienti, care au fost placut impresionati de aranjamentele florale.

Muzica – Cu aceasta ocazie am cunoscut un om minunat, o persoana dedicata 100%, pe numele ei Mihaela Barbu. Mihaela ne-a ajutat cu organizarea diferitelor surprize din acea seara si ne-a oferit un spectacol memorabil. Vocea Mihaelei a fost superba, iar lipsa pauzelor pe toata durata serii au dovedit inca o data ca este profi in tot ceea ce face; a fost acompaniata de o cantareata de muzica populara, un Dj si la cererea noastra am avut si doi lautari (nu va ganditi la manelisti :) ). Cu mii de multumiri Mihaelei si intregii echipe, va recomandam sa apelati cu incredere deplina la serviciile oferite.

Foto si video – Cu totii ne dorim ca amintirile palpabile cu care vom ramane dupa marele eveniment sa fie frumoase si realizate cat mai artistic, intr-o maniera care te va face sa retraiesti cu adevarat momentele zilei desfasurate pe fast forward :) . De partea aceasta s-a ocupat sotul meu, care are un ochi foarte critic cand vine vorba despre fotografie, fiind un pasionat inrait al acesteia.

Din nou soarta :) ne-a indrepat pasii catre cel care urma sa ne aduca pe buze multe zambete si clipe minunate petrecute impreuna. Ne-am placut reciproc si pot spune ca relatia noastra nu a mai fost doar strict profesionala, am devenit prieteni, astfel ca rezultatul a fost unul grandios :) dar sa nu uitam sa facem si prezentarile… Gabriel Samson - Sami pentru cei apropiati! :)

Pachetul pe care noi l-am ales a inclus, pe langa sedinta foto din ziua nuntii, si alte doua sedinte, respectiv Save the Date si Trash the Dress. De asemenea, am dorit sa avem si albume foto, atat pentru noi cat si pentru parinti si nasi. Albumul mirilor a fost copertat in piele, iar celalalte cu copertile tip canvas.

Pentru sedintele foto ne-am sfatuit cu Sami si prima dintre acestea (Save the Date) am facut-o in Bucuresti, in zona Centrului Vechi si prin imprejurimi. Chiar daca era foaaaaarte cald, Sami a reusit sa ne inspire o atitudine relaxanta, fara trac vis-a-vis de aparatul foto, fiind pentru noi prima sedinta foto ever; finalul acesteia s-a concretizat tot cu o limonada :) , timp in care am discutat si stabilit detalii pentru viitoarele sedinte foto precum si gasirea unor locatii inedite.

02

Am decis ca a doua sedinta foto (Trash the Dress) sa fie in ton cu perioada in care a avut loc nunta, astfel la doua zile dupa nunta am luat drumul catre mare. Plajele semipustii din Corbu le-am folosit drept “studio foto”, iar rasaritul soarelui ne-a oferit cea mai buna lumina pentru cadrele ce urmau a fi realizate de catre Sami. Sedinta a fost realizata in tinutele purtate in ziua nuntii. Pont pentru miresici :) : evitati udarea rochiei de mireasa, altfel riscati ca aceasta sa cantareasca o tona :) . Iar pentru cei curajosi, dupa sedinta foto este recomandata o bine meritata baie in mare, la inceput de zi… asta daca nu ati adormit :P .

Fotograful nostru a fost deschis oricarei propuneri privind locatiile pentru sedintele foto (P.S. nu ar zice NU unei mini-excursii si in locatii mai exotice, aviz amatorilor :) )

In ziua nuntii, in afara de fotografiile realizate pe parcursul cununiei religioase si a petrecerii, a mai fost realizata o mini-sedinta foto in doua locatii din Bucuresti, Piata Ateneului in prima parte si apoi in aceeasi zona a Centrului Vechi.

03

04

05

De partea video s-a ocupat Dl Sorin Eseanu, un profesionist in adevaratul sens al cuvantului, asa cum ne-a fost spus de catre un alt cameraman intalnit la cununia civila. Un om discret care nu are nevoie de prea multe cadre pentru a crea un montaj de calitate. Te va uimi placut la final prin momentele surprinse (veti avea parte de surprize placute fara ca voi sa va asteptati, face parte din secretul meseriei). Il puteti contacta prin adresa de e-mail eseanu_sorin@yahoo.com.

Si acum partea cea mai distractiva, care va streseaza probabil pe cei mai multi dintre voi, mirese si miri, deopotriva :) alesul rochiei de mireasa. Un mic tips: nu va luati mama si viitoarea soacra dupa voi, s-ar putea sa se lase cu reprize lacrimogene, asa cum s-a intamplat in cazul nostru. Si de asemenea probati si alte modele la care din start nu v-ati fi gandit, deoarece socoteala de acasa nu se potriveste niciodata cu cea din targ.

Am umblat ca orice viitoare mireasa pe la tot felul de targuri, insa aglomeratia si agitatia de la fata locului ne-au facut sa renuntam la aceasta idee si sa mergem direct la casele de moda pentru a proba.

M-am decis sa fac o prima proba la casa de moda Calin Events. Sincer va spun ca am plecat de acasa cu inima indoita deoarece nu credeam ca voi gasi ceva care sa-mi fie pe plac si ca ma voi afunda foarte mult in cautarea rochiei perfecte. Am avut la dispozitie timp berechet (mi-am facut programare din timp) si m-am pus pe probat, una, doua, noua.. Am pierdut sirul in final :) . Spre surprinderea mea, rochita pe care am ales-o a fost chiar ultima probata, aceasta nefiind pe lista mea prioritara de proba. Si in acea zi am impuscat doi iepuri dintr-o lovitura: mi-am putut alege atat rochia de mireasa cat si cea purtata la cununia civila. Cu putin noroc daca o intalniti la magazin si pe Ana, creatoarea acelor minunate rochite, cu siguranta nu veti pleca fara a gasi rochita potrivita :) .

06

Pantofii de mireasa: am stiut de la inceput ce anume imi doresc si nu am stat prea mult pe ganduri. Nu am vrut un pantof clasic de mireasa, mi-am dorit sa-i mai pot purta si cu alta ocazie. Am ales ca acestia sa poarte semnatura Smiling Shoes, fiindca ceea ce ofereau fetele, ca si modele, era de vis :) . In fiecare garderoba ar trebui sa existe cel putin o pereche de pantofi semnati Smiling Shoes.

Costumul de ginere l-am comandat la cei de la Ego Men’s Fashion Concept. Am gasit la ei tesaturi de cea mai buna calitate, o croiala impecabila si au dat dovada ca stiu intr-adevar sa-si vanda marfa. Rezultatul final a fost unul neasteptat de bun, modelul ales a scos in evidenta o tinuta frumoasa si fara de cusur. Incaltamintea a fost aleasa de la Il Passo, iar restul accesoriilor de la Alexandru Ciucu.

Make-up – probabil la fel de important ca si rochia, pentru ca degeaba rochia este impecabila, daca machiajul este realizat prost si cand ti-e lumea mai draga incepe sa dispara. Am apelat la Roxana Ionita, atat pentru cununia civila cat si pentru nunta. Roxana, un make-up artist cu multi ani de experient, daruire si pasiune, a reusit sa-mi realizeze atat mie, mamei mele, cat si domnisoarei de onoare, un machiaj profesional de care am fost foarte incantata. Nu am avut nici un fel de probleme cu acesta, chiar daca eram in toiul verii si in ziua nuntii am facut si o sedinta foto. Machiajul  a rezistat cum nu se putea mai bine. Cu urmatoarea ocazie cu siguranta voi apela tot la serviciile lui Rox.

Coafura  a fost realizata de binecunoscutul Bogdan Mirica. Pentru ca eu am avut parul scurt nu am avut ce proba sa fac inainte :) si am mers strict pe mana si inspiratia lui de moment. Ca de fiecare data cand ne intersectam, rezultatul a fost unul neasteptat de frumos. Toate cele care vor sa fie in trend cu ceea ce mai este nou in materie de coafuri, “search him in FB”:

Desi nu am avut destul timp sa punem totul pe hartie, sa mazgalim, sa mototolim, sa o luam iar de capat, noua ne-a iesit totul snur. Poate ca uneori lucrurile facute pur si simplu, venite din inima, sunt cele care ies perfect. Asa ca, daca simtiti ca sunteti facuti unul pentru celalalt, lasati temerile la o parte, nu mai ascultati vorbele rudelor (aici ma refer la mamele-soacre :) ), care probabil va vor spune ca nu aveti timp sa planificati nunta perfecta, sa cautati restaurant, rochia, costumul, pantofii, fotograful.. ehh stiti voi mai departe ;) Ignorati-i si urmati-va inima, pentru ca intotdeauna va iesi bine. Si beti o limonada! :)

07

08

Credit foto: Gabriel Samson

Comments

Powered by Facebook Comments

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>