Din secretele bugetului bine alcatuit

Bugetul ne face, bugetul ne omoara. El e cel care ne mananca zilele si ne tortureaza mai ceva ca-n vremea inchizitiei. Un fotograf ne zambeste frumos si ne arata portofoliul sau minunat? Degeaba, bugetul ne spune ca nu avem loc de dumnealui. Vedem o poza cu cel mai frumos candy bar din lume, cerem preturi – soc si groaza, bugetul este in stupefactie, nici prin gand nu-i trecea dumnealui ca o adunatura de briose pot costa asa mult.

Cam asta inseamna maria sa bugetul pentru majoritatea oamenilor care planifica o nunta. Un cosmar, un personaj malefic care nu-i lasa sa-si indeplineasca nicio dorinta.

Cum se poate transforma bugetul din dusman de moarte in cel mai bun prieten? Prin prioritizare. Ce inseamna asta? Inseamna sa nu ne mai dorim de toate. Inseamna sa prioritizam corect lucrurile din lista si sa intelegem ca e in regula sa nu ni le permitem pe toate. Cum spuneam – nu suntem la vreun concurs de nunti, nu trebuie sa bifam la toate cele in fata Marelui Juriu Superm. Ca idee, buget mic inseamna 10.000 de euro, buget mediu inseamna 15.000 de euro, de la 20.000 de euro in sus putem sa spunem ca sub o forma sau alta ne putem permite aproape toate nebuniile. Da, exact, avansul pentru o casa de vacanta la mare. O garsoniera confort 3 in Rahova. O super masina.

Se poate organiza o nunta si in mai putin de 10.000 de euro insa deja trebuie sa acceptam ca vom achita doar mancarea si vom merge pe strictul necesar de servicii. Fara wedding planner, fara fotograf premiat, fara muzica live, fara rochie Pronovias. Nu e nicio drama aici, e ca si cum ai plange ca nu-ti permiti un Mercedes, dar tu vrei un Mercedes si nu intelegi de ce Mercedesul nu costa mai putin in asa fel incat sa ti-l poti cumpara si tu. Nu ne permitem cu totii sa avem Mercedesuri, asta este capitalismul. Unii dintre noi conduc Loganuri, altii Opel-uri si altii Rolls-uri. Loganul din dotare nu te face cu nimic un om mai nefericit sau mai prejos de cel cu Ferrari. Pur si simplu asa stau lucrurile – si se aplica la orice, inclusiv la organizarea unei nunti.

Asadar, pentru evitarea frustrarilor legate de ce vedem prin reviste si ce ne permitem cu adevarat, faceti o lista de prioritati. Sa zicem ca e foarte important pentru voi sa aveti Manolo Blahnik in picioare, dar rochia poate fi si de pe Lipscani. Că din punctul vostru de vedere muzica live e mai importanta decat un fotograf anume. Expuneti-va punctul de vedere intr-o lista si apoi ,,consumati” pe hartie bugetul in functie de aceste prioritati. Invatati sa renuntati. Daca nu va permiteti anumite lucruri nu TREBUIE sa le aveti. Chiar nu trebuie. Fiti voi un pic mai intelepti si intelegeti asta inainte de a va lovi de tot felul de informatii care va vor crea disconfort si frustrari.

Puneti in balanta ce aduce in viata voastra un anumit serviciu si in ce masura puteti consuma sau nu din buget pentru satisfacerea lui si cat de mult se justifica asta sau nu in cazul vostru. Sa luam exemplul meu, ca sa nu se supere nimeni – va pot ajuta cu bugetul, cu controlul zilei, va pot face recomandari care sa va scuteasca din a cauta toata tara dupa fotograful perfect, va pot asculta la doua noaptea cand va loveste amocul. Dar daca stii ca tu vei cauta oricum toata tara dupa fotograful perfect si ca nu poti delega nicio responsabilitate, daca te stii obsedat de control si ai suficient timp sa te ocupi de toate lucrurile, poate ca nu iti TREBUIE un wedding consultant. De ce ai cheltui banii aceia in loc sa ii aloci intr-o prioritate?

Asadar, prioritizati, ca n-o sa va para rau. Si invatati sa dati drumul lucrurilor de care nu aveti nevoie.

 

Articol scris de Andrada Sas - http://bucharestweddingplanner.ro/

Comments

Powered by Facebook Comments

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>