Cum sa ne alegem furnizorii

cum alege furnizorii

Studiem piata, cautam, facem liste, ne intalnim cu furnizorii. Sunt atat de multe informatii si ne lovim de ele prima oara. Cum gasim si cum alegem furnizorii? Am primit prea multe intrebari despre tema aceasta ca sa nu incercam sa o dezbatem putin. Asa ca, sa purcedem.

Primul pas: cautarea. Rar mai gasesti pe cineva astazi fara acces la internet, laptop, smartphone si cine stie ce alt gadget care sa permita accesul la informatie. Astfel ca scuzele ca “doar pe el il stiam de la alta nunta” sau “lucreaza in domeniu de douazeci de ani iar pe astia noi nu-i cunosc” nu mai exista. Google este prietenul tuturor, inclusiv al mireselor. Iar facebook-ul, forumurile gen miresici si site-urile de nunta (cum este si al nostru, de altfel), va dau detalii despre oricine din domeniul nuntilor cu mult inainte de a ajunge sa va intalniti fata in fata. Deci, primul pas se rezuma la o cafea buna (sau ceai) si lungi ore de stat in fata calculatorului.

Pasul doi: lista scurta. Dupa orele de cautare de mai sus, deja aveti o idee despre domeniul studiat. Ce se poate face, ce v-ar place, ce credeti ca vi se potriveste, care ar fi varianta ideala si tot asa. Pe langa asta, probabil ati si trecut prin multe, multe portofolii de furnizori. Dar din ei doar cativa sunt potriviti. Ei sunt lista scurta. Cei care trebuie contactati, de la care trebuie sa aflati un pret (si bugetul este important) si cu care trebuie sa va intalniti (daca raspund la telefon sau mail – se mai intampla si sa nu o faca). Ca un sfat suplimentar, mie imi place ca inainte de a ma intalni cu un om, chiar daca am incercat sa gasesc opinii despre el, sa-mi dau seama si ce gen de “fiinta” este. Iar in domeniul nuntilor este probabil cel mai important lucru de facut: degeaba este bun in domeniul lui daca pur si simplu nu te poti intelege cu persoana.

Primul lucru pe care-l fac este sa vad ce gen de activitati “extrascolare” are. Face doar nunta sau pasiunea lui este mult mai mare decat atat? La fotografi de exemplu, vreau sa vad daca fac si peisaje, daca pozeaza copilasi sau modele, daca ies pe strada cu camera sa fotografieze tramvaie. Vreau sa vad pasiune pentru fotografie si nu doar pasiune pentru bani. La machiaj sau hair stilist imi doresc sa vad proiecte personale curajoase. Stiu ca nu ma vor face asa la nunta dar imi place sa admir creativitatea (nu toata lumea vrea un coc sau machiaj mov). Este foarte important sa-i vad ca lucreaza si din pura pasiune pentru forma lor de comunicare artistica si ca nu sunt genul care catadicseste sa faca ceva doar atunci cand vad culoarea banilor.

Al doilea este mailul pe care il primesc ca raspuns. Cat de repede a raspuns? Intre o zi si o saptamana diferenta este mare. Vreau sa vad ca nu ma lasa sa astept, ca-i pasa de mine, ca ma vede ca pe o fiinta umana, nu ca pe o insigna agatata la colectia lui de nunti pe anul acela. Imi ofera informatii (macar o plaja de pret sau unul de start si componenta echipei care acopera evenimentul) sau ma roaga sa ne vedem si atat? Sunt multe lucruri de spus la o intalnire dar iar vreau sa vad un pic de deschidere. Nu pot sa merg sa ma vad cu cineva care nu e dispus sa ofere nicio informatie inainte. Si timpul meu este important nu doar al lui si, in final, ne dorim sa gasim un furnizor, nu sa intram in francmasonerie. De ce atata mister? Si daca vrei sa cumperi o geanta de la Burberry sau Louis Vuitton ti se comunica pretul daca intrebi, nu esti chemat intai la o intalnire unde sa ti se descrie cele sapte feluri de piele din care este facuta.

Al treilea lucru care ma intereseaza este locul intalnirii. Ne vedem intr-o cafenea sau exista un loc dedicat intalnirii cu clientii? Un birou, un studio (foto, video sau de muzica) arata seriozitate. Omul a fost dispus sa investeasca intr-un spatiu profesionist in care sa isi desfasoare activitate. La o cafenea (sau mai rau, la fast food) nu ne auzim (cum sa alegi o formatie asa) si nu am lumina sa vad portofoliul de imagini. Iar la targ e si mai rau.

Pasul trei: intalnirea. Am ajuns si aici. Suntem fata in fata si el/ea se va ocupa de o bucatica din nunta mea. Acesta este momentul in care iti dai seama cat de important este omul pe care vrei sa-l angajezi. Ce gen de “fiinta” este? In primul rand trebuie sa fie un bun profesionist. Clar! Vreau sa vad un portofoliu senzational dar vreau sa vad si ca stapaneste domeniul. Vreau sa imi raspunda la intrebari inainte sa le pun. In al doilea rand, el ma va ajuta sa iasa nunta bine. Este dispus sa isi depaseasca atributiile daca situatia o cere sau va face doar strict ce este trecut in “fisa postului”? Ma va consilia daca apare o problema in timpul pregatirilor sau in ziua nuntii sau semnam si ne mai vedem la nunta? Vreau sa vad ca ii pasa de mine, cum ziceam mai sus, si nu doar de insignele de la colectie (si banii care vin cu fiecare din ele). Vreau sa vad un pic de flexibilitate la dorintele mele, vreau sa vad ca va incerca sa faca ceva unic pentru mine si nu un sablon care functioneaza si pe care il va aplica si pe mine. Si nu in ultimul rand: vreau sa vad ca doreste sa vina la nunta mea.

Credit foto: Atelier Margineanu – Fotograf de nunta

Comments

Powered by Facebook Comments

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>