Andrada Sas

Ne-am gandit ca ar fi util sa incepem sa va prezentam furnizorii de servicii de la noi. Cate unul, cate unul, usor-usor, pana reusim sa va ajutam sa va faceti o idee despre cine exista pe piata si cu ce va poate ajuta. Dar, n-am fi echipa Jurnalului daca nu i-am ruga de la bun inceput sa ne dea si niste sfaturi despre “felioara” la care se pricep cel mai bine.

Deschidem balul cu Andrada Sas - http://bucharestweddingplanner.ro/ unul din cei mai priceputi wedding planneri din tarisoara noastra. Sa vedem ce are sa ne spuna.

 

1. Cine este Andrada Sas? Si de ce ocupa ea de organizarea nuntilor?

Andrada Sas este o femeie de aproape 32 de ani care  in procesul organizarii propriei nunti a constatat ca pe piata organizarii de evenimente private exista un gol si ca nu ofera nimeni servicii independente de wedding planning. Toate persoanele care organizau la acea vreme evenimente private erau “atasate” unei agentii. Si toate persoanele care faceau wedding planning autentic erau de fapt miresele care se straduiau sa adune din locuri diferite lucruri pe care si le doresc. Este vorba de acele mirese care nu-si doreau o nunta “all inclusive”.

Dupa un an in care a “prestat” activitatea de wedding planner independent ca “side business”, pe langa jobul full time de copywriter intr-o agentie de publicitate (adica ceea ce facea ea la momentul respectiv de aproximativ 8 ani) acum ea se ocupa exclusiv de wedding planning. Si se bucura ca a reusit sa transforme aceasta ocupatie intr-o profesie.

2. Ce face un wedding planner? Dar tu? Ce este unic la tine in acest peisaj?

In mod  ideal, un wedding planner te ajuta sa iti organizezi nunta punandu-ti la dispozitie informatiile pe care le detine, relatiile pe care si le-a construit in timp cu furnizorii, dar si creativitatea sa. Iti da niste “scurtaturi” care-ti pot usura neimaginat de mult existenta. In acelasi timp ti-e prieten pe toata perioada organizarii nuntii. Wedding plannerul ofera si servicii de coordonare de eveniment – adica sta acolo de dimineata pana noaptea tarziu si se asigura ca lucrurile se si intampla asa cum le-ati planuit – impreuna sau separat.

Un wedding planner iti “vinde ponturi” la propriu, dar te ajuta si sa le concretizezi.

Eu fac toate cele de mai sus. Unic la mine in acest peisaj cred ca este faptul ca atunci cand am inceput sa fac ceea ce fac am spus niste lucruri destul de direct si abrupt, ocazie cu care am si suparat pe cativa la momentul respectiv. Nu-mi plac aburelile, cliseele, limbajul de lemn. Nu-mi place nonsensul. Nu-mi plac lucrurile degeaba, care nu au o logica in mecanismul evenimentului si nu-mi place nici banda rulanta, indiferent la ce se refera ea.

Un alt lucru foarte important si care cred ca-mi pastreaza unicitatea pe piata (cel putin deocamdata) este ca lucrez complet diferit. Percep tarife pentru propriile servicii, dar nu incasez niciodata comisioane sau “motivationale” de la furnizori. Nu vand pe cineva anume, fac doar recomandari de buna credinta. Financiar e cam acelasi lucru (daca faci un calcul), insa transparenta este mai mare si motivatia este diferita. Nu incerc sa ating un target cu furnizorul respectiv pentru a-mi creste sau mentine comisionul, ci iti recomand cu sinceritate pe cineva care stiu ca va face treaba buna.

De asemenea ce mai e unic la mine este faptul ca atunci cand ma implic sunt destul de pasionala, de aprinsa  – si de sensibila in acelasi timp, desi am o personalitate mai degraba cinica si flegmatica in viata de zi cu zi. “I don’t take shit from anyone”,  indiferent cine e, atunci cand incepe sa-mi pese.  Poate fi un lucru foarte rau la un wedding planner, care ar trebui sa-si pastreze calmul si buna dispozitie in orice situatie. Dar este o particularitate pe care fie o iubesti fie o detesti la mine. Si cred ca asta e un lucru bun, te ajuta sa faci niste alegeri atunci cand decizi cu cine vrei sa lucrezi.

In acelasi timp la fata locului sunt foarte  temperata, chiar si atunci cand lucrurile par a goni isteric pe o panta descendenta. Am si niste povesti in acest sens.

3. De ce ar trebui o mireasa sa adauge in bugetul nuntii si un wedding planner?

Ca sa-si usureze existenta, in principiu.

4. Cat de greu este sa te ocupi de organizarea unei nunti?

Poate fi foarte usor si poate fi si foarte greu, in functie de obiectivele evenimentului, in particular. Sunt persoane cu care totul merge “uns” si clienti cu care trec prin durerile facerii nuntii de parca am naste impreuna tripleti. Este vorba si de chimie, dar si de lucrurile pe care si le doresc, disponibilitatile lor financiare si mai ales cat sunt de hotarati.

5. Cat de dificila a fost pentru tine prima nunta? Au fost probleme pe care intre timp ai invatat sa le eviti?

In mod neasteptat, prima mea nunta a mers extrem de bine, desi a fost un eveniment mai degraba complex, cu tot felul de momente speciale – un program destul de incarcat. Singurul lucru pe care l-am invatat “the hard way” atunci a fost ca daca ai décor de tavan, trebuie sa-ti rezervi niste ore pentru asta, de preferat intr-o alta zi decat cea a nuntii. Adica sa-ti atarni lampioane, pompoms sau alte smecherii care de obicei trebuie puse in cantitati mari pentru a obtine un anumit efect, cu o zi –doua inainte de nunta.

De invatat invat in fiecare zi, de la fiecare eveniment. Nu te poti opri niciodata din invatat – in momentul ala te-ai oprit din evolutie si esti condamnat la mediocritate.

6. Ce ar trebui sa faca o mireasa ca organizarea nuntii sa mearga struna? Ce ar trebui sa ofere o mireasa wedding plannerului ca totul sa functioneze perfect?

Sa nu se panicheze. Sa nu se sperie. Sa doarma bine noaptea.  Sa aiba incredere in propriile alegeri si sa fie hotarata.

Mie ar trebui sa-mi ofere incredere – in primul si al doilea si al treilea rand. Si al patrulea, cincilea etc. Si sa creada in timingul oferit – nu toate lucrurile trebuie rezolvate in prima luna, unele chiar pot astepta. Indiferent cat de nerabdatori ar fi cei din jurul vostru, invitatiile NU trebuie date cu un an inainte de nunta.

De asemenea trebuie sa invete sa utilizeze institutia wedding planner-ului ca pe un “tool” si in acelasi timp ca pe un filtru. Nu te ajuta cu nimic sa soliciti 10 variante de fotografi (asta poti face si singura cu google) – doar te confuzeaza. Si nici nu te ajuta sa mergi la intalniri cu toti floristii din oras ca sa poti obtine toate ofertele pe care le poti obtine, pentru a le compara. Foloseste-te de faptul ca ai angajat un wedding planner si crede-l pe cuvant, pentru ca este platit sa-ti ofere cele mai bune sfaturi.

7. Cat de realisti sunt clientii in asteptarile lor? Cum poate acest lucru afecta nunta?

De multe ori clientii nu sunt foarte realisti pentru ca nu s-au lovit pana acum de costurile organizarii unui asemenea eveniment si pleaca la drum avand in minte cu cifre de 4-5 ori mai mici decat cele reale. Impactul cu realitatea este destul de zgomotos.

 Exista de asemenea o tendinta de a subestima efortul diy. E foarte complicat sa fabrici decoratiuni in cantitati foarte mari si sa le dispui in locatie (prin atarnare, de exemplu). Si chiar si materia prima s-ar putea sa fie mult mai scumpa decat crezi in prima instanta.

Mai exista o asteptare nerealista – aceea de ajutor din partea prietenilor. E un eveniment de anvergura mare, daca te astepti ca o prietena sa te ajute cu aranjamentele florale trebuie sa te asiguri ca a mai avut de-a face pana acum cu asa ceva si ca isi va sacrifica ziua respectiva ca sa te ajute. Nu poti face aranjamentele florale cu o saptamana inainte (din ratiuni lesne de inteles). De asemenea, daca te astepti ca prietenul tau priceput la fotografie sa-ti livreze ce ai vazut pe site-uri de specialitate s-ar putea sa fii dezamagit, indiferent cat de talentat, instruit si pasionat este prietenul respectiv.

Si – imi pare rau sa spun asta – majoritatea asteptarilor sunt determinate de multitudinea de website-uri specializate care prezinta nunti mirifice, a caror organizare pare a fi fost extrem de simpla si de economica, dar care in realitate beneficiaza de “neglijenta studiata” si de bugete foarte generoase.

8. Ce iti doresti sa poti face mai des?

Imi doresc sa caut mai des lucruri pe care clientii mei si le doresc cu adevarat si nu lucruri pe care stiu ca este bine, potrivit sau cool sa si le doreasca.

Imi doresc sa vad mai multi parinti cu lacrimi in ochi, multumiti de fericirea copiilor, nu de satisfacerea propriilor orgolii.

Si imi doresc sa aud cat mai des muzica de calitate la nunti.

9. Ce iti doresti sa vezi cat mai rar la nunti? De ce?

Invitati carcotasi. Imi doresc extrem, dar extrem de mult ca oamenii sa se autoeduce usor-usor si sa inteleaga ca nu se afla acolo ca sa fie masati sau pieptanati si nici ca sa evalueze serviciile de catering si sarea din bucate. Sunt acolo pentru ca tin la cei care i-au invitat, ii respecta si vor sa le fie alaturi intr-un moment important pentru ei. Sa nu se mai supere ca nu sunt intampinati cu fanfara militara si nici ca au fost asezati la nu stiu ce masa. Si cel mai important, cum spuneam si mai devreme, sa invete neaparat sa ii respecte pe miri. Sa se bucure cu inima deschisa alaturi de ei, chiar daca in locul lor ar fi aruncat o husa pe scaun, sa fie acolo.

10. Sunt mirese care isi organizeaza singure nunta si scapa lucrurile de sub control. Fie bugetul, fie coordonarea evenimentului. Se poate intampla asa ceva cand ai un wedding planner?

Da, bineinteles ca se poate intampla. Poate ca ar trebui aici, ca sa “dau bine” sa spun ca daca angajezi un wedding planner poti sa dormi linistit, el vegheaza (sic!). Vestea proasta este ca poti angaja si 20 de wedding planneri – daca nu te poti abtine sa faci cheltuieli, le vei face. Ce poate face un wedding planner este sa-ti gaseasca solutii cat mai cost effective si sa-ti atraga atentia ca ai trecut linia rosie. Altfel este imposibil ca un wedding planner sa-ti interzica sa achizitionezi o Vera Wang sau sa-l contractezi pe Roger Waters (daca face cineva asta sa ma anunte, ofer servicii de planificare gratuite).

De asemenea, in ziua nuntii daca tii cu tot dinadinsul sa-ti faci stresuri inutile si stai ca pe butelie, eu nu-ti pot schimba starea de spirit. Totul tine de mindset si de increderea pe care esti capabila sa o acorzi (cum spuneam mai sus).  Ai incredere in mine, in tine, in cel pe care-l tii de mana si bucura-te ca traiesti o asemenea zi frumoasa.

11. Sunt clienti care tot ce stiu este ca isi doresc o nunta deosebita, altfel, unica. Cum identificati impreuna care “unic” este al lor?

In primul rand ii rog sa-mi povesteasca despre ei, sa imi scrie despre ei. Sa ne imprietenim putin. Ii urmaresc si pe Facebook, sunt mai ceva ca Scotland Yardul. Dar in general preferintele lor ies usor la iveala daca vorbesti putin. “Unicul” asta poate iesi la iveala de oriunde, trebuie doar sa fii puuutin atent.

12. Este ceva ce astepti sa ajunga si la nuntile de la noi?

Da, e o tendinta acum cu nuntile de zi, mai ales in aer liber – si nu ma refer la zona Ardealului. Ma astept sa apara din ce in ce mai multe petreceri care se termina in jur de ora 12 noaptea in Bucuresti.

13. Daca ai da un singur sfat unei mirese care isi organizeaza singura nunta, care ar fi?

Aminteste-ti tot timpul ca cel mai important lucru care se intampla este ca te casatoresti. Restul sunt detalii. Care conteaza, dar raman detalii.

Comments

Powered by Facebook Comments

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>